ANALIZĂ DE SITUAŢIE

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) defineşte violenţa astfel: folosirea intenţiontă a forţei sau puterii, reală sau sub formă de ameninţări, împotriva propriei persone, împotriva unei alte persone sau împotriva unui grup sau comunităţi, care rezultă sau are o probabilitate ridicată de a rezulta în rănirea, moartea, afectarea psihologică, afectarea dezvoltării sau deprivare.

Violenţa contra femeilor este “orice act de violenţă bazată pe deosebirea de sex din care rezultă sau este posibil să rezulte pentru femei traumatisme sau suferinţe fizice, sexuale, sau psihologice, inclusiv ameninţările cu astfel de acte, constrângerea sau lipsirea arbitră de libertate, săvârşite fie în viaţa publică fie în viaţa privată” (Declaraţia pentru Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor, adoptată de Adunarea Generală ONU în decembrie l993.)

Conform Platformei de acţiune de la Beijing adoptată la a patra Conferinţă Mondială asupra Problemelor Femeilor din 1995, termenul de „violenţă împotriva femeilor” înseamnă orice act de violenţă fundamentat pe diferenţa de gen, care rezultă sau care poate rezulta într-o vătămare sau suferinţă fizică, sexuală sau psihologică a femeilor, inclusiv ameninţările cu asemenea acte, coerciţia sau privarea arbitrară de libertăţi, indiferent dacă acestea apar în viaţa publică sau privată. (Naţiunile Unite (Departamentul de Informare Publică), a patra Conferinţă Mondială asupra problemelor femeilor, Beijing, China, 4-15 septembrie 1995)

Raportul din anul 2006 a Organizaţiei Naţiunilor Unite atrage atenţia asupra universalităţii acestui fenomen, nici o ţară din lume nefiind imună la acest fenomen.

Violenţa şi comportamentele violente sunt probleme majore ale societăţii cotidiene care afectează toate categoriile de vârstă, indiferent de vârsta sau de statutul social ale celor implicaţi.

Violenţa în familie poate să îmbrace forme diverse, mai mult sau mai puţin vizibile, precum violenţa fizică, psihologică, sexuală, economică şi socială. Violenţa (intra) familială constituie “orice formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva unui membru al căminului familial, unei rude de sânge sau contra altor persoane din mediul familial” (Correctinal Service Canada, 1988, p 3).

Violenţa (intra) familială  este “utilizarea constrângerii fizice sau emoţionale asupra unui alt membru al familiei în scopul impunerii puterii şi a controlului asupra acestuia, precum şi ansamblul conflictelor din grupul familial, care au ca efect maltratarea partenerului sau al copilului” (Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, 2000, p 4).

Violenţa în cadrul familiei nu include numai violenţa fizică (omor, vătămare, lovire), ci şi cea sexuală (violul marital), psihologică (şantaj, denigrare, umilire, izgonire, abandon, izolare), violenţa verbală (insulta, ameninţare) şi cea economică (privarea de mijloace şi bunuri vitale) – (Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, 2000) .

SCURT ISTORIC

Violenţa de gen este manifestarea cea mai brutală a inegalităţii existente la nivelul societăţii noastre. Victimele acestui fenomen sunt femeile pentru simplul fapt că agresorii lor nu le recunosc drepturile minime de libertate, respect şi capacitate de decizie. În cadrul celei de-a IV- a Conferinţe Mondiale a Femeilor din 1995, ONU a recunoscut faptul că violenţa asupra femeilor este un obstacol pentru atingerea egalităţii, a dezvoltării şi a păcii şi că încalcă şi aduce atingeri drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. ONU defineşte fenomenul ca o manifestare a relaţiilor de putere dintre femei şi bărbaţi care, aşa cum ne arată istoria, au fost întotdeauna inegale.

CAUZELE VIOLENŢEI

Violenţa împotriva femeilor constituie manifestarea unei relaţii bazate pe forţă dintre bărbaţi şi femei, care are drept consecinţă dominarea şi discriminarea femeilor de către bărbaţi şi împiedicarea dezvoltării pe deplin a acestora. Prin urmare, această definiţie include diferite forme de violenţă împotriva femeilor şi oferă un cadru pentru conceptualizarea violenţei în familie. Condiţii care favorizează apariţia actelor de violenţă:

• Disfuncţii şi carenţe educative ale mediului familial
• Deficienţele mediului educaţional
• Educaţia sexuală lacunară
• Carenţele socio-economice
• Deficienţele mediului instituţional
• Creşterea gradului de permisivitate socială
• Incidenţa tulburărilor psihice

Ce este violenţa în familie?

Definiţia pe care o dă legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie este următoarea:„ Violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale. În sensul legii, prin membru de familie se înţelege soţul, ruda apropiată şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copil, dovedite pe baza anchetei sociale.”Potrivit documentelor Consiliului Europei (Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei Nr. R (85) cu privire la violenţa în familie), violenţa în familie reprezintă „orice act sau omisiune comisă în interiorul familiei de către unul dintre membrii acesteia şi care aduce atingere vieţii, integrităţii corporale sau psihologice sau libertăţii altui membru al acelei familii şi vatămă de manieră gravă dezvoltarea personalităţii sale”.

Conceptul de „violenţă în familie” este amplu şi cuprinde violenţa domestică (înţeleasă ca violenţă ce apare între parteneri, fie ei soţi sau concubini), dar şi violenţa asupra copiilor, bătrânilor sau altor rude.

În ce priveşte violenţa domestică, potrivit unor organizaţii guvernamentale care au efectuat studii privind acest fenomen în România, aceasta reprezintă o serie repetată de comportamente coercitive şi de atac fizic, sexual şi psihic pe care o persoană le manifestă faţă de partener, în scopul controlării şi dominării acestuia, utilizând forţa şi/sau profitând de incapacitatea de apărare a victimei, ce apare în cadrul unei relaţii de cuplu. Aceasta include şi abuzurile de tip economic şi social. Este considerată violenţă domestică şi cea făptuită asupra fostei soţii/partenere şi în relaţiile consensuale.ograme pentru Tineret l

FORME DE VIOLENŢĂ

1. Violenţa fizică constă în atingeri sau contacte fizice dureroase, inclusiv intimidarea fizică

a victimei. Abuzul fizic se manifestă prin comportamente precum cele ce urmează, dar nu se limitează la acestea: lovire cu palma, cu piciorul, cu pumnul, îmbrâncire, tras de haine, de păr, zgâriere, plesnire, desfigurare, provocarea de hematoame, contuzii, fracturi, arsuri, bătăi, izbirea victimei de pereţi sau de mobilă, aruncarea de obiecte şi folosirea armelor albe sau de foc, imobilizarea, legarea, reţinerea victimei, lăsarea victimei într-un loc periculos. Violenţa fizică include şi distrugerea bunurilor care aparţin victimei sau pe care cei doi parteneri le stăpânesc şi le utilizează împreună. În general, victimele violenţei fizice în context familial sunt supuse mai multor acte de agresiune în decursul timpului. Efectele imediate ale violenţei fizice sunt următoarele: vătămări corporale, provocarea de handicapuri sau chiar a morţii victimei.

1. Violenţa psihologică/psihică (include violenţa emoţională şi cea verbală): insulte, jigniri

(referitoare la aspectul fizic, la capacităţile intelectuale sau la îndeplinirea responsabilităţilor pe care le are victima în cadrul familiei), ameninţări, intimidare, şantaj emoţional, inducerea fricii, presiune continuă, teroare, privare de alimente sau de somn, discreditare în faţa celorlalţi. Denumită şi „abuz emoţional”, violenţa psihologică este folosită pentru a manipula şi controla; efectul este cumulativ în timp, cu consecinţe grave pe termen lung pentru victimă. Literatura de specialitate indică faptul că acest tip de violenţă este un factor central în abuzul intrafamilial.

1. Violenţa sexuală/Abuzul sexual constă în orice contact sexual nedorit de către partener

sau cu privire la care partenerul nu poate să-şi exprime consimţământul valabil format. Contactul sexual fără consimţământ este considerat viol. Acest concept cuprinde violul marital, dacă relaţiile dintre parteneri sunt oficializate, şi violul în general, pentru alte tipuri de relaţii sexuale obţinute fără consimţământ prin forţă, ameninţare şi/sau constrângere. Formele de sex forţat sau degradare sexuală sunt următoarele: (a) continuarea activităţii sexuale atunci când victima nu este pe deplin conştientă, nu îşi dă acordul sau îi este teamă să dea un răspuns negativ; (b) vătămarea fizică a victimei în perioada actului sexual sau vătămarea organelor sale genitale, inclusiv prin folosirea de obiecte sau arme, intra-vaginal, oral sau anal; (c) obligarea victimei să întreţină relaţii sexuale fără protecţie împotriva sarcinii sau a bolilor cu transmitere sexuală; (d) criticarea sexualităţii victimei şi invocarea de apelative denigratoare sexual la adresa acesteia.

1. Violenţa economică reprezintă scăderea resurselor şi autonomiei victimei prin control

asupra resurselor financiare şi a accesului acesteia la bani, obiecte personale, hrană, mijloace de transport, telefon şi alte surse de protecţie sau îngrijire de care ar putea beneficia. Violenţa economică se manifestă prin comportamente precum interdicţia din partea agresorului ca victima să se angajeze sau să-şi păstreze locul de muncă, refuzul agresorului de a da bani victimei pentru necesităţile de bază şi neimplicarea în nici un fel a victimei în deciziile legate de administrarea bugetului familiei. Victima este menţinută într-o stare de dependenţă faţă de agresor.

1. Violenţa socială reprezintă o formă de violenţă psihologică pasivă, care constă în

controlul victimei, izolarea acesteia de familie sau de prieteni sau monitorizarea activităţilor acesteia şi care are drept rezultat întreruperea sau insuficienţa relaţiilor sociale, precum şi restrângerea accesului la informaţie sau asistenţă.

Prin urmare, violenţa împotriva femeilor cuprinde următoarele, fără a fi limitată la acestea:

Ø Violenţa fizică, sexuală şi psihologică ce are loc în familie, inclusiv bătăile, abuzul sexual

al copiilor de sex feminin în cadrul casnic, violenţa legată de zestre, violul marital, mutilarea genitală a femeilor, violenţa extra-maritală şi violenţa care decurge din exploatare;

Ø Violenţa fizică, sexuală şi psihologică ce apare în comunitate, inclusiv violul, abuzul

sexual, hărţuirea sexuală şi intimidarea la locul de muncă, în instituţiile de educaţie şi în altă parte, traficul cu femei şi prostituţia forţată;

Ø Violenţa fizică, sexuală şi psihologică comisă sau trecută cu vederea de către stat, oriunde

apare aceasta.

(sursă: *Naţiunile Unite (Departamentul de Informare Publică), a patra Conferinţă Mondială asupra problemelor femeilor, Beijing, China, 4-15 septembrie 1995; Platforma de acţiune şi Declaraţia de la Beijing publicată în 1996.) e Programe la 03

Discriminarea sexuală şi violenţa de-a lungul vieţii unei femei

Faza Prenatală Copilăria mică Copilăria Adolescenţa Reproductivă Bătrânețe

Tipul Selecţia prenatală în funcţie de sex, lovituri în timpul sarcinii, sarcina forţată (viol în timpul războiului) Uciderea fetiţelor, abuzul emoţional şi fizic, accesul diferenţiat la hrană şi îngrijire medicală Mutilarea genitală; incestul şi abuzul sexual; accesul diferenţiat la hrană, îngrijire medicală şi educaţie; prostituţie infantilă Violenţa avansurilor sexuale către adolescente, sexul impus de raţiuni economice, abuzul sexual la locul de muncă, violul, hărţuirea sexuală, prostituarea forţată Abuzarea femeilor de către partenerii intimi, violul conjugal, abuzuri şi crime din cauza zestrei, uciderea partenerei, abuzul psihologic, abuzul sexual la locul de muncă, violul, abuzarea femeilor cu dizabilităţi Abuzarea văduvelor, abuzarea celor de vârsta a treia (care afectează în majoritate femeile)

(Source: Heise, L. 1994. Violence Against Women: The Hidden Health Burden. World Bank Discussion Paper. Washington. D.C. The World Bank)

CONSECINŢE ŞI EFECTE ALE VIOLENŢEI

Violenţa înportiva femeilor au numeroase efecte negative, grave, atât pe termen lung cât şi pe termen scurt, directe (asupra victimei) şi indirecte (asupra persoanelor care asistă la actele de violenţă).

În ceea ce priveşte starea de sănătate, victima poate suferi o serie de vătămări corporale, cu grade diferite de gravitate, care pot necesita mai multe sau mai puţine îngrijiri medicale. În funcţie de gravitatea acestora, ele pot avea urmări grave şi pe termen lung, mergând până la infirmităţi, pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă sau moartea victimei.

În ceea ce priveşte sănătatea mintală, victimele pot suferi, datorită abuzurilor, o serie de tulburări tranzitorii sau permanente în sfera emoţională, cum ar fi: depresii acute sau cronice, anxietate, fobii, atacuri de panică, insomnii, coşmaruri sau sindrom post-traumatic. În funcţie de durata şi natura abuzului, pot surveni tulburări de personalitate şi de comportament, tulburări alimentare şi tentative suicidare; de asemenea, pot apărea comportamentele de dependenţă (victimele se refugiază în consumul de alcool sau de substanţe tranchilizante).

Viaţa profesională şi economică a victimei va fi afectată de lipsa unui loc de muncă sau de pierderea acestuia, în urma interdicţiilor partenerului de a se încadra în muncă sau a scenelor de gelozie ale acestuia, fără a mai menţiona absenţele (consecinţa violenţelor fizice care necesită îngrijiri medicale).Veniturile insuficiente sau absenţa lor vor crea dependenţă financiară faţă de agresor, mai ales în lipsa resurselor alternative (situaţia este mai gravă dacă victima are copii minori în îngrijire). Victimele care reuşesc să-şi păstreze locul de muncă întâmpină dificultăţi de concentrare şi performanţă, datorită stresului şi tracasărilor la care sunt supuse de către agresori.

Din punct de vedere social victimele sunt izolate treptat şi, în cele din urmă, total de familia de origine, grupul de prieteni, colegii de serviciu sau de serviciile de asistenţă socială. Izolarea socială a victimei reprezintă unul dintre cei mai severi factori de eşec în încercarea acesteia de ieşire din această dependenţă.

Consecinţele asupră sănătăţii ale abuzului în copilărie (Expunerea la experienţe abuzive în perioada copilăriei: rezultatele studiului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii desfăşurat în România pe populaţia de studenţi- 2012)

Consecinţe fizice: - Traumatisme abdominale şi toracice - Traumatisme la nivelul creierului - Vânătăi - Traumatisme la nivelul sistemului nervos central - Fracturi - Dizabilităţi

Consecinţe psihologice şi comportamentale: - Abuz de alcool şi droguri - Afectarea funcţionării cognitive - Comportamente delicvente, violente sau implicarea în comportamente riscante - Depresie şi anxietate - Întârzâieri în dezvoltare - Tulburări alimentare şi de somn - Sentimente de vinovăţie - Hiperactivitate - Relaţii sociale precare - Performanţă şcolară scăzută - Stimă de sine scăzută - Tulburare de stres post-traumatic - Tulburări psihosomatice - Idei şi comportamente suicidare şi de automutilare

Alte consecinţe asupra sănătăţi pe termen lung: - Fibromialgie - Sindromul colonului iritabil - Boli cardiovasculare - Boli ale ficatului - Cancer - Boli pulmonare

Consecinţe asupra sănătăţii sexuale şi reproductive: - Probleme ale aparatului de reproducere - Disfuncţii sexuale - Infecţii cu transmitere sexuală, inclusiv HIV/ SIDA - Sarcini nedorite

VIOLENŢA ÎN FAMILIE

Ea poate să îmbrace forme diverse, mai mult sau mai puţin vizibile, precum violenţa fizică, psihologică, sexuală, economică şi socială. Persoanele violente manifestă o serie de comportamente agresive repetitive (rareori violenţa se manifestă printr-un singur incident), în forma unor combinaţii de acte coercitive şi de atac, de mai multe tipuri.

Violenţa în familie are caracteristici care o fac diferită de alte tipuri de violenţe apărute incidental sau în alte contexte şi o dinamică sau ciclu de manifestare aparte bazate pe tipul de relaţie care există între victimă şi agresor.

Este un fenomen grav, o problemă comunitară, socială şi de sănătate publică ce afectează în principal femeile (95% din totalul victimelor violenţei în familie sunt femei). La nivel mondial, între 40% şi 70% dintre femeile ucise sunt victime ale violenţei în familie. ( Ghid de informaţii şi bune practici în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, pag.51, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2004. Family Violence Professional Education Taskforce, 1991)

Ca formă de comportament, violenţa în familie are:

a) caracter instrumental (agresorul controlează victima, iar comportamentele devin funcţionale şi persistă dacă au rezultatul scontat);

b) caracter intenţional (se produce cu intenţia de control şi dominare, de menţinere a puterii, intenţie pe care făptuitorul nu o recunoaşte, dar care poate fi identificată prin rezultatele pe care le produce);

c) caracter dobândit (violenţa nu este înnăscută, ci învăţată prin imitaţie).

Specialiştii au identificat un ciclu al violenţei în familie:

a) faza de acumulare a tensiunilor, timp în care victima acţionează cu precauţie şi încearcă strategii pentru a evita un incident violent;

b) faza acută, momentul în care agresorul acţionează, desfăşurată pe parcursul unei perioade cuprinse între două şi douăzeci şi patru de ore (uneori chiar pe parcursul unei săptămâni sau mai mult);

c) faza de relaxare, o perioadă de calm, în care agresorul manifestă blândeţe şi dragoste faţă de victimă. Această fază reprezintă doar un armistiţiu vag în cadrul unui război al ameninţărilor şi loviturilor.Ciclurile se desfăşoară în spirală: fazele tensionate devin din ce în ce mai lungi, violenţele devin din ce în ce mai ameninţătoare, iar fazele blânde devin mai scurte sau dispar cu totul;

IMPACTUL ECONOMIC ŞI SOCIAL AL VIOLENŢEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR

Violenţa împotriva femeilor îngreunează sistemele de îngrijire medicală: studii din Nicaragua, SUA şi Zimbabwe indică faptul că femeile care au fost victimele unor abuzuri fizice sau sexuale apelează la servicii medicale mai des decât cele care nu au trecut printr-o experienţă de acest gen.

Violenţa împotriva femeilor reprezintă un factor care influenţează negativ forţa de muncă productivă: un studiu la nivel naţional realizat în Canada despre violenţa împotriva femeilor, indică faptul că 30% dintre femeile care sunt bătute de către soţii lor au fost nevoite să renunţe la activităţile obişnuite din cauza abuzului iar 50% dintre femei au fost nevoite să-şi ia concediu medical din cauza leziunilor.

Violenţa împotriva femeilor are drept consecinţă costuri foarte mari la nivel de cheltuieli naţionale pentru îngrijiri medicale, acţiuni în justiţie şi acţiuni ale poliţiei precum şi pierderi în domeniul realizărilor educaţionale şi în cel al productivităţii. În SUA, violenţele din partea partenerului intim sunt estimate la un cost de 12,6 miliarde $ pe an. Un studiu din India arată că fiecare act de violenţă face ca femeile să piardă în jur de 7 zile de lucru. Un studiu făcut asupra femeilor victime ale abuzurilor din Managua şi Nicaragua arată că astfel de femei câştigă cu 46% mai puţin decât femeile care nu au trecut printr-o experienţă similară, chiar şi după analizarea altor factori care ar putea influenţa câştigurile.

SCOPUL CAMPANIEI

• Conştientizarea populaţiei privind violenţa asupra femeilor pentru:
  • prevenirea şi stoparea acestui fenomen
  • îmbunătăţirea calităţii vieţii femeilor, în mod special, cât şi a intregii societăţi prin diverse acţiuni de informare, educare, consiliere, intervenţie, schimbare şi participare activă

OBIECTIVELE CAMPANIEI

• Transmiterea către populaţie a unui mesaj care afirmă că violenţa împotriva femeii (în cadrul familial sau în relaţia de cuplu) este un comportament indezirabil, anomic şi deviant
• Informarea tinerilor cu privire la efectele negative (pe termen mediu şi lung) ale violenţei asupra femeii

• Informarea tinerilor şi femeilor cu privire la instituţiile şi organizaţiile care oferă servicii şi consultanţă pe probleme de violenţă împotriva femeii
• Promovarea unei legislaţii şi a unor practici legislative adecvate care să ofere protecţie victimelor violenţei în familie, abuzului sexual şi traficului
• Conştientizarea societăţii asupra subiectului drepturilor omului, violenţei in familie şi politicilor democratice
• Educarea intregii societăţi prin promovarea unor politici afirmative şi nondiscriminatorii pentru creşterea calităţii vieţii femeii din România

• Implicarea activă a tinerilor în acţiunile derulate, în vederea prevenirii şi combaterii fenomenului.

Sloganul campaniei: SPUNE NU VIOLENŢEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR!

DATE STATISTICE

În lume:

• cel puţin una din trei femei a fost bătută, forţată să facă sex sau abuzată pe perioada vieţii, conform unei cercetări bazate pe 50 de sondaje din întreaga lume

• o cincime din femei declară că au fost abuzate sexual înainte de vârsta de 15 ani

• anual 500.000 de femei mor ca urmare a sarcinii sau a naşterii – un număr care a variat prea puţin în ultimii 20 de ani

• violenţa împotriva femeii omoară mai multe femei decât accidentele rutiere şi malaria împreună, conform estimărilor Băncii Mondiale

• aproape 70% dintre victime au fost ucise chiar de către partenerii lor de viaţă, arată Organizaţia Mondială a Sănătăţii

• procentul femeilor din ţările în curs de dezvoltare care sunt victime ale violenţei în timpul sarcinii variază între 4% şi 20%, conform European Journal of Public Health

• în 48 de sondaje realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în întreaga lume, între 10% şi 69% dintre femei au raportat că au fost abuzate fizic de partenerul intim la un moment dat în viaţă

• violul sistematic, folosit ca armă de război, a marcat milioane de femei şi adolescente şi le-a lăsat infectate cu HIV/SIDA

• cel puţin 60 de milioane de fete „lipsesc” din populaţia mai multor ţări ca rezultat al avortului selectiv sau al neglijenţei

• cel puţin 130 de milioane de femei au fost supuse mutilării genitale; alte 3 milioane sunt expuse în fiecare an riscului de a fi victimele acestei practici degradante şi periculoase

• crimele „pentru onoare” iau viaţa a mii de femei în fiecare an, în special în vestul Asiei, nordul Africii şi în unele părţi din sudul Asiei

În România

• una din trei femei a declarat că a fost abuzată fizic sau verbal de către partenerul de viaţă, conform Studiului Sănătăţii Reproducerii 2004

• în primele cinci luni ale anului 2008 au avut loc cu 21,3% mai multe violuri urmate de moartea victimei faţă de perioada similară a anului 2007, peste 50% dintre acestea în mediul rural, conform datelor Poliţiei Române

• violenţa în familie este preponderent îndreptată împotriva femeilor: în 2006 dintr-un total de 9372 de victime, 5160 au fost femei, iar în 2007 dintr-un total de 8787 de victime, 5794 au fost femei, conform datelor ANPF

• 69 de femei au murit din cauza violenţei în familie numai în 2006 şi 69 în 2007, tendinţa fiind în creştere, conform datelor ANPF

• numai în Bucureşti în perioada 2006-2007 au fost înregistrate 968 de cazuri de violenţă împotriva femeii în familie, 10 decese ca urmare a violenţei şi 47 de violuri în stradă, conform datelor Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti

• o cercetare la nivel naţional lansată în 2003 de Centrul Parteneriat pentru Egalitate arăta că: 827.000 de femei au suportat în mod frecvent violenţă în familie sub diferite forme, 739.000 de femei au fost insultate, ameninţate sau umilite, mai mult de 320 de femei au fost abuzate fizic şi un număr similar au suferit abuzuri care au dus la restrângerea forţată a relaţiilor sociale, peste 70.000 de femei au fost abuzate sub forme multiple, inclusiv sexual.

La un an de la intrarea în vigoare a Legii 25 din 2012 (Legea 217 din 2003 revizuită) privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie a fost lansat de către Asociaţia Transcena un studiu la nivel naţional care urmăreşte numărul ordinelor de protecţie date de judecători la cererea victimelor.

Conform statisticilor, cele mai multe ordine de protecţie pentru violenţă domestică au fost date în judeţele Bacău, Prahova, Bucureşti, Vaslui, Iaşi, Neamţ, Constanţa, Argeş, Cluj, Suceava şi Sibiu.

In perioada 12 - 21 iulie 2013, a fost realizat de către INSCOP Research un sondaj ”Barometrul de opinie publică – Adevărul despre România” - Cum percep românii fenomenul violenţei în familie. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1050 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de peste 18 ani. 43,5% dintre români declară că “de la începutul acestui an (2013), au auzit printre cunoştinţe sau în zona în care locuiesc de situaţii de violenţă în familie”. 44,5% nu au auzit de astfel de cazuri în proximitatea lor anul acesta, în timp ce 12% au ales să nu răspundă. Întrebarea este un indicator victimologic tipic, iar faptul că peste 40% dintre români au auzit de cazuri de violenţă în familie în interiorul reţelelor sociale proprii demonstrează o prezenţă semnificativă a fenomenului.

Din datele statistice ale Asociaţiei Necuvinte, de la IGPR în anul 2013 au fost înregistrate 23.090 de cazuri de violenţă domestică în tară.

În anul 2014, la nivel naţional, au fost sesizate 28.204 infracţiuni de violenţă, potrivit Poliţiei Române. Numărul total al victimelor a fost de 28.796, din care doar 4.414 sunt bărbaţi, restul fiind femei. 28.362 de persoane au fost reclamate că ar fi comis infracţiuni privind violenţa în familie (soţ/soţie, concubin/concubină, părinte/tutore, fiu/fiică, sau alte grade de rudenie). Dintre aceştia 24.202 sunt bărbaţi, 3.979 femei şi 181 minori (în momentul comiterii faptelor penale).

REZULTATELE STUDIILOR ASUPRA VIOLENŢEI

ÎMPOTRIVA FEMEILOR

Chiar dacă cifrele obţinute pe cale statistică, prin studii epidemiologice sau prin sondaj nu oferă decât o fiabilitate limitată, ele ne ajută cu siguranţă să ne formăm o idee precisă asupra amplorii problemei.

În diverse ţări, există nenumărate studii şi sondaje ce prezintă rezultate variate. Cifrele de care dispune OMS în ceea ce priveşte consecinţele non mortale ale violenţei în cadrul familiei provin în mare parte din anchete şi studii speciale efectuate pe diferite grupe populaţionale.

De exemplu, în anchetele naţionale, procentajul de femei care au semnalat agresiuni fizice exercitate de partenerul intim variază de la 10% în Paraguay şi Filipine, la 22,1% în SUA, la 29% în Canada şi 34,4% în Egipt. Proporţia de femei din diverse sate şi oraşe din lume care au declarat că au fost victime ale agresiunii sexuale (cuprinzând şi tentativele de agresiune) variază de la 15,3% în Toronto (Canada) la 21,7% în Leon (Nicaragua) la 23% în Londra (Anglia), şi 25% în Zimbabwe. Printre adolescenţii din licee, procentajul de copii (băieţi) care au declarat că au fost bătuţi în anii precedenţi variază de la 22% în Suedia, la 44% în SUA la 76% în Ierusalim.

Aceste date statistice corespund în mare parte declaraţiilor persoanelor respective. Este dificil astfel în aceste grupe populaţionale de cunoscut dacă aceste date sub- sau supra- estimează amploarea reală a agresiunilor fizice şi sexuale. Este sigur că în ţările unde cultura respectivă consideră violenţa o "problemă privată", sau care determină acceptarea violenţei ca pe o problemă "naturală", consecinţele non - mortale ale acesteia sunt probabil declarate doar parţial. Victimele ezită să vorbească despre incidentele violente nu doar dintr-un sentiment de ruşine ci şi din cauza tabu-urilor, din cauza fricii. În anumite ţări, victima riscă pedeapsa cu moartea doar dacă a admis că a fost supusă la anumite tipuri de violenţă cum ar fi violul, iar în anumite culturi, prezervarea onorii familiale e suficientă în justificarea uciderii femeilor care au fost violate ("crimele în numele onorii").

În Elveţia, rezultatele unui sondaj (un eşantion reprezentativ de 1500 femei care trăiau în cuplu în momentul sau în perioada dinaintea sondajului) au dat următoarele rezultate: în cursul existenţei lor, 20,7% dintre femeile interogate au suferit de violenţe fizice şi/sau sexuale din partea partenerului lor. În jumătate din cazuri, violenţa suferită era una fizică sau acompaniată de violenţe sexuale. Actele de violenţă cele mai frecvente au fost: împingerile, bruscarea, zgâlţâirea, pălmuirea. Dacă se include şi violenţa psihică, aproximativ 40% dintre femeile interogate au suferit astfel de violenţe. În 87% din cazuri, violenţa fizică s-a acompaniat de violenţa psihologică. Invers, violenţa psihologică nu s-a acompaniat de violenţa fizică decât în 17% din cazuri. Formele de violenţă psihologică cele mai frecvente au fost înjurăturile şi insultele.

Studii comparabile efectuate în alte ţări (Olanda, Canada, SUA) au dat rezultate mergând până la dublul cifrelor prezentate în Elveţia. Cercetătorii presupun că cifrele reale pot fi cu mult mai ridicate decât cele prezentate.

Alte tipuri de violenţe ca violenţa suferită în timpul copilăriei, maltratarea copiilor, violenţa între fraţi,etc. au fost studiate.

Un studiu realizat în Germania furnizează cifre foarte detaliate asupra violenţei suferite în timpul copilăriei. Extrăgând câteva rezultate, putem spune că trei sferturi din persoanele ce trăiesc în societatea germană au fost supuse unor pedepse corporale din partea părinţilor. Pentru 38% dintre femeile şi bărbaţii interogaţi, aceste pedepse au fost mai mult frecvente decât rare. Au rezultat că 9,9% dintre persoane au suferit de rele tratamente fizice din partea părinţilor. Violenţa sexuală intrafamilială în copilărie a fost de 2,6% printre fete şi 0,9% printre băieţi. Alte studii au avansat rezultate unde cifrele sunt superioare: de la 4% la 18% în funcţie de definiţia violenţei suferite, exploatării.

Contrar violenţei parentale, violenţa între fraţi şi surori este practic nestudiată. Ea este evocată în studii asupra episoadelor de violenţă fizică între membrii unei familii: 5% din episoadele de violenţă în interiorul familiei se derulează între fraţi şi surori, iar cazul cel mai frecvent este cel al fratelui care agresează sora; 2,2% dintre fete suferă de agresiuni sexuale din partea unui frate şi 0,3% din partea unei surori.

Privind violenţa asupra persoanelor vârstnice în mediul familial cifrele din literatură variază între 1,5% şi 4%. Ţinând cont de starea lor de dependenţă şi de vulnerabilitatea lor particulară, este dificil a determina persoanele în vârstă să vorbească despre violenţă.

FRA – Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene a dat publicităţii în martie 2014 rezultatele celui mai cuprinzător studiu din lume realizat până în prezent cu privire la violenţa împotriva femeilor, arătând amploarea abuzurilor suferite de femei acasă, la serviciu, în public şi online. Studiu se bazează pe interviuri cu 42.000 de femei, 1500 în fiecare ţară, inclusiv România. În cadrul anchetei, femeile au fost întrebate despre experienţele de violenţă fizică, sexuală şi psihologică pe care le-au trăit, inclusiv incidente de violenţă în cuplu („violenţă domestică”), despre urmărirea în scopul hărţuirii şi hărţuirea sexuală, precum şi despre rolul jucat de noile tehnologii în experienţele de abuz pe care le-au trăit femeile. De asemenea, s-au pus întrebări despre experienţele de violenţă trăite în copilărie. În urma anchetei reiese o imagine de abuz extins care afectează vieţile multor femei, dar care este, în mod sistematic, insuficient raportat autorităţilor. De exemplu, una din 10 femei a suferit o formă de violenţă sexuală începând cu vârsta de 15 ani, iar una din 20 a fost violată. Mai mult de una din cinci femei a fost supusă violenţei fizice şi/sau sexuale de către partenerul de viaţă actual sau anterior şi mai mult de una din 10 femei declară că a fost supusă unei forme de violenţă sexuală de către un adult, înainte de a împlini 15 ani. Cu toate acestea, trebuie menţionat că numai 14 % dintre femei au raportat poliţiei cel mai grav incident de violenţă în cuplu şi numai 13 % au raportat poliţiei cel mai grav incident de violenţă provocat de altcineva decât partenerul de viaţă.

Conform studiului, cele mai multe femei care recunosc că sunt afectate de violenţă fizică şi sexuală sunt în ţări ca Finlanda, Danemarca şi Letonia.

România se află în eşantionul al doilea: 30% dintre femei spun că au fost afectate de violenţa fizică sau sexuală la un moment dat în viaţă după vârsta de 15 ani, încadrându-se în media la nivel european: 24% dintre femeile din România au suferit violenţă din partea partenerului, iar 14% dintre femeile din România au suferit violenţă din partea unei alte persoane decât partenerul. Legat de experienţa de violenţă în copilărie, un procent de 24% dintre femeile din România spun că au fost supuse la violenţă fizică sau sexuală de către un adult înainte de vârsta de 15 ani. Violenţa psihologică afectează între 30 şi 39% dintre femei. 6% dintre femei au suferit violenţă sexuală din partea partenerului sau a unei alte persoane, în 97% dintre cazurile de violenţă sexuală agresorul fiind bărbat.

Dacă în medie în Europa 55% dintre femei au trăit o formă de hărţuire sexuală, în România doar 11% dintre respondente au recunoscut că au suferit hărţuire sexuală. În ce priveşte hărţuirea (stalking) adesea asociată de separarea de partener, media la nivel european este 18%, în timp ce în România 8% dintre respondente au afirmat că ar fi fost supuse la acest tratament. Rezultatele studiului arată că tocmai această încredere lipseşte femeilor din România.  77% dintre femeile din România cred ca violenţa împotriva femeilor este răspândită şi foarte răspândită. 28% dintre femei cunosc victime ale violenţei în cercul de rude şi prieteni. Cu toate acestea, doar 47% dintre femei ştiu de existenţa unei legi care protejează femeile împotriva violenței domestice in România. 74% dintre femei nu cunoşteau niciun serviciu de suport specializat. Doar 17% dintre respondente au afirmat că au apelat la poliţie în urma celui mai sever incident de violenţă suferit vreodată şi doar 1% la serviciile sociale, în timp ce media de adresare către poliţie si servicii de suport la nivel european este de 33%.

Proiecte implementate:

În perioada mai 2013 – martie 2014, A.L.E.G. a implementat proiectul „Educaţie pentru combaterea violenţei de gen prin teatru şi metode de acţiune”. Obiectivul principal al proiectului a fost prevenirea violenţei de gen în rândul tinerilor folosind metode de acţiune, teatru şi educaţia de la egal la egal.

În perioada ianuarie 2013- decembrie 2014 a fost implementat proiectul ”LOG IN- Laboratoare privind violenţa de gen în noile medii de comunicare”. Proiectul a urmărit prevenirea şi combaterea violenţei de gen prin promovarea unor comportamente responsabile în rândul adolescenţilor în utilizarea reţelelor sociale şi internetului.

În perioada mai 2014-mai 2015, A.L.E.G. implementează proiectul ”Rupem tăcerea despre violenţa sexuală: întărirea capacităţii ONG-urilor de a integra violenţa sexuală pe agenda publică” ce urmăreşte creşterea dialogului tematic în cadrul reţelei de ONG-uri pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, diseminarea de bune practici, consolidarea capacităţii interne de advocacy şi extinderea reţelei. Rezultate: 7 consultări tematice, 10 ONG-uri cu abilităţi îmbunătăţite de advocacy, 10 profesionişti ONG cu abilităţi îmbunătăţite de lucru, un centru de resurse online, un seminar public prin care vor fi influenţaţi minim 25 de factori de decizie de la nivel naţional şi 5 evenimente locale ce vor implica 25 de factori de decizie locali şi 250 de persoane în special din grupuri vulnerabile.

LEGISLAŢIE

Comunitatea internaţională a luat o atitudine clară în faţa acestui stigmat social. În acest sens, putem menţiona următoarele hotărâri:

Ø Convenţia referitoare la eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeii din 1979;

Ø Declaraţia Naţiunilor Unite referitoare la eliminarea violenţei asupra femeii, proclamată în decembrie 1993 de către Adunarea Generală;

Ø Rezoluţiile din cadrul ultimului Summit Internaţional al Femeilor organizat la Beijing în septembrie 1995;

Ø Rezoluţia WHA49.25 a Adunării Mondiale a Sănătăţii ce declară violenţa o problemă prioritară pentru sănătatea publică, proclamată în 1996 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii;

Ø Raportul Parlamentului european din iulie 1997;

Ø Rezoluţia Comisiei pentru Drepturile Omului a naţiunilor Unite din 1997;

Ø Declararea anului 1999 ca Anul european de Luptă împotriva Violenţei de Gen.

Ø În anul 2004, s-a adoptat Decizia nr. 803/2004/CE a Parlamentului european, prin care se aprobă Programul comunitar de acţiune (2004-2008) pentru prevenirea şi combaterea violenţei asupra minorilor, tinerilor şi femeilor, precum şi protejarea victimelor şi grupurilor în situaţii de risc (programul Daphne II), în care se stabileşte poziţia şi strategia adoptată de cetăţenii Uniunii în ceea ce priveşte această problemă.

Ø În data de 2 octombrie 2012 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene-C 296 E a apărut „Noul cadru al politicii UE de combatere a violenţei împotriva femeilor- Rezoluţia Parlamentului European din 5 aprilie 2011”, referitoare la priorităţile şi structura unui nou cadru al politicii UE de combaterea violenţei împotriva femeilor. (2010/2209(INI)). http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2012:296E:FULL:RO:PDF

Puterile publice nu pot fi străine acestui fenomen întrucât, violenţa de gen constituie unul dintre cele mai flagrante atacuri aduse drepturilor fundamentale, adică libertăţii, egalităţii, vieţii, siguranţei şi nediscriminării.

Ø La 27 iunie 2014, România a semnat “Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeii şi a violenţei domestice”.

Ø La data de 22 mai 2013, Parlamentul European a votat un memo al Comisiei Europene prin care sunt propuse o serie de măsuri menite să stabilească cadrul legal al drepturilor şi protecţia victimelor violenţei domestice în Uniunea Europeană. Conform noii reglementări, victimele violenţei domestice vor putea folosi ordinul de restricţie obţinut în ţara lor, oriunde în interiorul UE, având asigurată protecţia.

La nivel naţional reglementările în domeniu sunt următoarele:

Ø Legea 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

Ø Hotărârea de Guvern 1624 din 23 decembrie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei

Ø Hotărârea de Guvern 686 din 12 iulie 2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei în familie

Ø Hotărârea de Guvern 197 din 9 februarie 2006 privind aprobarea programelor de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu handicap, precum şi în domeniul asistenţei sociale a persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost şi persoanelor victime ale violenţei în familie şi a finanţării acestor programe, cu modificările şi completările ulterioare

Ø Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale 383/2004 privind aprobarea standardelor de calitate pentru serviciile sociale din domeniul protecţiei victimelor violenţei în familie

Ø Ordinul 384 din 12 iulie 2004 pentru aprobarea Procedurii de conlucrare în prevenirea şi monitorizarea cazurilor de violenţă în familie

Ø Ordinul 385 din 21 iulie 2004 privind aprobarea Instrucţiunilor de organizare şi funcţionare a unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

Ø Legea 396 din 30 octombrie 2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei

Alte instrumente legislative naţionale cu referire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie:

Ø Legea 211 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor

Ø Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

Ø Legea 682/2002 privind protecţia martorilor

Ø Legea 416/2001 privind venitul minim garantat

Ø Legea 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială

Ø Ordonanţa 68 din 28 august 2003 privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare

Ø Legea nr. 497 din 28/12/2006 pentru consacrarea zilei de 5 iunie ca Ziua împotriva violenţei asupra copilului în România

Ø Legii 25 din 2012 (Legea 217 din 2003 revizuită) privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie

Ø HG 1156 /2012 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru prevenirea si combaterea fenomenului violentei in familie pentru perioada 2013-2017 şi a Planului operaţional pentru implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea si combaterea fenomenului violentei in familie pentru perioada 2013-2017

CONCLUZII

Impactul informaţiilor eronate riscă să fie mult mai negativ decât lipsa de informaţii căci un nivel al prevalenţei inferior realităţii poate fi utilizat pentru a contesta importanţa fenomenului violenţei. Este deci important ca un studiu asupra violenţei în familie să fie condus după o metodologie solidă pentru a reduce erorile la maximum posibil.

Într-o abordare a sănătăţii publice, pentru tratarea şi rezolvarea problemei violenţei este necesară parcurgerea succesivă a următoarelor patru etape cheie:

1. Descoperirea şi cunoaşterea tuturor aspectelor de bază ale: violenţei printr-o colectare sistematică de date (amploarea, caracteristicile şi consecinţele violenţei la scară locală, naţională şi internaţională).

2. Realizarea unor studii, anchete clinice şi epidemiologice pentru determinarea cauzelor, corelaţiilor, factorilor de risc, factorilor favorizanţi ai violenţei, precum şi a factorilor asupra cărora se poate interveni, influenţând de manieră pozitivă fenomenul.

3. Conceperea unor mijloace de prevenire a violenţei utilizând informaţiile furnizate de studiile efectuate şi aplicarea lor acordând o atenţie importantă evaluării intervenţiilor.
4. Punerea în practică în diverse cadre a intervenţiilor care sunt promiţătoare, difuzarea pe larg a informaţiilor precum şi calcularea rentabilităţii programelor respective.

Concluzii:

• Este important ca rezultatele cercetărilor să servească elaborării de acţiuni menite a soluţiona problema. Costul considerabil al violenţei domestice atât pe plan personal, social şi sanitar obligă moral atât cercetătorii cât şi participanţii să utilizeze rezultatele obţinute în practică. Comunităţile studiate trebuie rapid informate de rezultatele obţinute.
• În măsura posibilului rezultatele trebuie utilizate pentru activităţi de sensibilizare şi elaborare de politici, de intervenţii, ca de exemplu campania internaţională "16 zile de mobilizare împotriva violenţei cu motivaţie sexistă" (25 noiembrie - 10 decembrie), care face parte din campania mondială pentru drepturile femeilor lansată în America în 1991 de Center for Women's Global Leadership.
• Cercetătorul trebuie să se asigure că rezultatele muncii lui sunt corect interpretate de public şi de media. Dacă anumite subgrupuri sunt expuse mai mult decât altele, când prezintă rezultatele, cercetătorul nu trebuie să vehiculeze eventuale stereotipii negative asupra anumitor grupuri etnice sau sociale şi să se asigure că nici o comunitate sau nici o persoană nu poate fi identificată.
• O strategie constă în a sublinia că violenţa împotriva femeilor există în toate comunităţile şi grupurile socio-economice. O altă strategie este de a insista asupra similitudinilor dintre diferite subgrupuri şi a arăta cum anumite forme particulare de inegalitate pot fi sursă de diferenţe .
• Cum în diverse studii s-a semnalat că în categoriile socio-economice defavorizate nivelele de violenţă fizică sunt mai ridicate, este important a utiliza rezultatele obţinute de acest gen pentru a preconiza ameliorări şi nu pentru a umili în plus grupurile respective.
• Strategia Naţională de Prevenire şi Combatere a Violenţei în Familie pentru perioada 2013 – 2018 şi Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale de Prevenire şi Combatere a Violenţei în Familie pentru perioada 2013 – 2017 stabilesc un set de măsuri destinate să reducă sau să contribuie la diminuarea actelor de violenţă în familie, să atenueze sentimentul de insecuritate al victimei precum şi să reducă riscul recidivei şi facilitarea unui reintegrări sociale a persoanelor care au comis infracţiuni de violenţă în familie. Prezenta strategie vizează prevenirea şi combaterea violenţei în familie, care în mod curent afectează viaţa de familie şi comunitatea.

Acţiuni prioritare:

• Ratificarea Convenţiei de la Istanbul şi armonizarea legislaţiei din România cu prevederile convenţiei pentru a asigura prevenire, protecţie şi servicii specializate pentru toate formele de violenţă împotriva femeilor, inclusiva violenţei sexuale asupra femeilor.
• Înfiinţarea unor centre de criză pentru situaţii de viol, care să funcţioneze ca servicii integrate, conform Articolului 25 din Convenţia de la Istanbul. În aceste centre victimele să beneficieze de asistenţă medicală, de asistenţă psihologică şi de recoltarea probelor medico-legale, de informare şi consiliere juridică într-o singură unitate, unitate care să funcţioneze la nivelul spitalelor. Înfiinţarea unor astfel de centre ar reduce din eforturile financiare şi psihologice ale victimei şi ar evita victimizarea secundară. În momentul de faţă, o victimă e nevoită să suporte cheltuieli din propriul buzunar iar în circuitul instituţional e nevoită să relateze în mod repetat ceea ce i s-a întâmplat, unui număr de până la 9 persoane diferite. Să rupem tăcerea despre violenţa sexuală înseamnă şi să oferim asistenţă victimelor.

• Introducerea unor măsuri de protecţie cum ar fi ordinul de protecţie sau de restricţie pentru toate formele de violenţă împotriva femeilor, inclusive pentru cazuri de violenţă sexuală conform Articolului 53 din Convenţia de la Istanbul;

• Furnizarea de servicii de asistenţă să nu fie condiţionată de depunerea unei plângeri penale, conform Directivei 2012/29/UE privind victimele unor infracţiuni.

• Introducerea de protocoale de lucru pentru cazurile de violenţă sexuală în cadrul instituţiilor care interacţionează cu victimele (ex. poliţie) care să prevadă în mod expres evitarea atitudinilor şi acţiunilor care conduc la victimizare secundară (ex. blamarea victimei, expunerea victimei la noi contacte cu agresorul etc.) şi etniticizarea violenţei;

• Formarea adecvată a specialiştilor care interacţionează cu victimele astfel încât intervenţia de orice natură – a organelor de ancheta penală, a medicilor ori asistentilor sociali să fie centrată pe nevoile şi drepturile victimelor, indiferent de apartenenţa etnică, religioasă, orientare sexuală sau de statutul economico-social al acestora, pe prevenirea revictimizării şi pe protejarea victimelor de fapte de violenţă ulterioară.

• Acţiuni de prevenire care să vizeze inclusiv băieţii şi bărbaţii, integrate în educaţia de masă. Violenţa sexuală nu se poate evita prin limitări adresate fetelor şi femeilor (cum să nu se îmbrace, pe unde să nu circule etc.). Felul în care este percepută masculinitatea în cultura noastră oferă adesea justificări actelor de agresiune. Este nevoie de campanii de constientizare pe termen lung, dar şi de educaţie în şcoli privind violenta sexuală – forme de manifestare, grupuri vulnerabile, educaţie pentru relaţii bazate pe egalitate şi consimţământ.
• Măsuri de prevenire secundară şi terţiară a violentei sexuale – inclusiv măsuri speciale pentru a împiedica infractorii sexuali de a recidiva ( Art. 16 Convenţia de la Istanbul).