HEPATITELE

HEPATITA VIRALA A

Definitie

Hepatita virala A este o boala infecto-contagioasa acuta, produsa de virusul hepatitic A . Se mai numeste si hepatita epidemica, deoarece apare in focare epidemice sau epidemii, mai ales la copii.

Modalitati de transmitere

Sursa de infectie o reprezinta bolnavii si infectatii inaparent (mai frecvent copii). Transmiterea este digestiva ( fecal – orala ) , prin contaminare directa cu bolnavul (mai frecventa in colectivitati) si prin contaminarea indirecta (alimente, apa contaminate) - mai frecventa in epidemii.

Perioada de contagioziate este de 2 saptamani inainte si 1 saptamana dupa debutul bolii. Virusul este prezent la bolnavi in fecale, incepand din ultima parte a perioadei de incubatie si in primele doua saptamani ale bolii.

Practic, omul se infecteaza frecvent in copilarie cu acest virus, dar si ulterior de-a lungul anilor, astfel incat 80-85% dintre persoanele cu varsta de peste 30 de ani au deja dezvoltati anticorpi fata de acest virus (imunitate specifica).

Simptome si manifestari

Incubatia dureaza 15-50 de zile, fiind in medie 28 de zile. Probabilitatea de boala simptomatica este strict legata de varsta: copiii mici fac forme asimptomatice de boala in majoritatea cazurilor; la adolescenti formele acute sunt mai frecvente.

Hepatita acuta A evolueaza in trei stadii: pre-icteric, icteric, convalescenta.

Debutul poate fi pseudo-gripal, gastro-enteric, cu febra, anorexie, astenie, apatie, disconfort digestiv (greata, varsaturi, pierderea apetitului).

In stadiul urmator apare icterul, adica coloratia galbena a sclerelor (albul ochilor) si tegumentelor, urini hipercrome (inchise la culoare) si scaune decolorate. Durata icterului este de 2-4 saptamani.

Convalescenta este marcata de o lunga perioada de astenie (oboseala)

Hepatita virala A evolueaza in marea majoritatea a cazurilor cu vindecare completa. Nu se cronicizeaza. Complicatiile hepatice sau extra-hepatice apar mai ales la adulti.

Tratament si modalitati de prevenire

Nu exista un tratament specific, ci bazat pe administrarea de vitamine si protectoare hepatice.

Igiena individuala riguroasa poate reduce riscul de contaminare, dar nu asigura o protectie eficienta si sigura. Evolutia hepatitei cu virus A este aproape totdeauna favorabila, cu o vindecare completa, fara sechele. Nu se cunosc hepatite cronice si nici purtatori cronici de virus A, dupa acest tip de hepatita. Perioada de convalescenta este de 30-60 zile, perioada in care se face un control periodic, clinic si de laborator si se consolideaza vindecarea.

Administrarea de imunoglobuline este o metoda rapida , scumpa si limitata in timp (asigura 3-6 luni de protectie).

Vaccinarea este singura metoda cu adevarat sigura, rapida si eficace, asigurand protectia pe termen lung impotriva hepatitei A.

Hepatita virala B

Sursa de infectie: bolnavul cu infectie acuta, persoanele infectate cronic, purtatorii cronici, hepatite cronice, ciroze.
Calea de transmitere: cea mai importanta este calea parenterala (percutanta):
-transfuzii de sange si derivate, contaminate cu virus B;
-manopere medicale efectuate cu instrumentar nesterilizat contaminat cu sange, injectii, punctii, acupunctura, interventii chirurgicale, tratamente stomatologice, hemodializa;
-manevre nemedicale efectuate cu instrumentar contaminat: barbierit, manichiura, pedichiura, perforarea lobului urechii, tatuare;
-alte cai: contact intrafamilial, prin coabitare prelungita, sarut, raporturi sexuale;
-calea materno-neonatala ( cel mai frecvent in timpul nasterii) dar posibil si post partum sau intrauterin.
Riscul profesional: este de 10 ori mai mare la personalul medico-sanitar, (chirurgi, anestezisti, personal in sectia de hemodializa, obstreticieni, stomatologi, personalul din spitalul de boli infectioase), decat la populatia generala.

Receptivitatea la boala este generala.

Incubatia: 6 saptamani - 6 luni.

Tabloul clinic asemanator cu cel din hepatita A.
Evolutia: este dificila, mai prelungita comparativ cu hepatita A, uneori cu posibilitati de cronicizare.

Profilaxie:
-utilizarea seringilor de unica folosinta;
-evitarea manoperelor efectuate cu instrumentar nesteril: barbierit, manichiura, pedichiura, tatuaj, perforarea lobului urechii;
-comportament sexual adecvat.

Hepatita virala C

Hepatita C este o afecţiune a ficatului cauzată de un virus de tip ARN, care este transmis în principal prin sângele primit în timpul transuziilor, prin utilizarea drogurilor injectabile şi, posibil,  prin contact sexual neprotejat. Până în prezent, s-au identificat 6 tipuri de genotipuri ale virusului hepatic C, cel mai frecvent fiind genotipul 1 (1a,1b,1c), care este şi cel mai rezistent la terapie (în afară de alte 10 genotipuri, de la 2 la 11).
Virusul hepatic C poate cauza, atât o formă acută, cât şi o formă cronică a hepatitei, fiind cea mai frecventă formă de hepatită după hepatitele A şi B. Spre deosebire de virusul hepatic B, virusul C produce afecţiune cronica intr-un procent mult mai mare: 80% dintre adulţii infectaţi cu virusul hepatic C vor produce o afecţiune cronică (comparativ cu doar 5-10% dintre cei infectaţi cu virusul B). Forma acută a hepatitei C durează primele 6 luni de la infectarea cu VHC. Persistenţa VHC pe o perioadă mai lungă de 6 luni, induce o afecţiune hepatică cronică. Deoarece mai puţin de o treime dintre pacienţii infectaţi cu HCV acuză simptome nespecifice, precum inapetenţă, oboseală, dureri abdominale, icter sau simptome pseudo-gripale, în rare cazuri, ele conduc la o diagnosticare corectă cu hepatita C. Atât faza acută, cât şi faza cronică sunt asimptomatice, boala fiind, de cele mai multe ori, descoperită accidental.
Statisticile relevă faptul că peste 80% dintre persoanele infectate cu virusul hepatic C vor dezvolta o hepatită cronică. Dintre acestea, dacă afectiunea ramâne netratată, aproximativ o treime vor dezvolta ciroza hepatică în mai puţin de 20 de ani de la infectare, o alta treime vor progresa către ciroza în aproximativ 30 de ani de la infectarea cu virusul hepatic C, iar o ultimă treime poate progresa spre ciroză, care poate evolua destul de lent, incât să fie puţin probabil ca aceştia să mai dezvolte această afecţiune în timpul vieţii.

Simptomatologie

Desi virusul hepatic C a rămas neidentificat pană în 1988, existenţa lui a fost remarcată încă din 1974, când un grup de cercetători a demonstrat că cele mai frecvente hepatite apăreau după transfuzii, fiind cauzate de un "non A non B" virus hepatic (NANBH). După eforturi susţinute, virusul a putut fi identificat abia peste un deceniu, în 1989 apărând primul articol despre virusul hepatic C.

Simptomatologie la infectare (sub 6 luni):

Virusul hepatic C are o perioadă de incubaţie cuprinsă între 14 si 180 de zile (45 de zile în medie). Majoritatea persoanelor infectate cu virusul hepatic C nu manifestă niciun fel de simptome, iar puţinii care mai prezintă simptome, sunt rareori diagnosticaţi cu hepatita C. Acest fapt se întâmplă din cauză că simptomele care apar, adică anorexie, oboseală, dureri abdominale sau musculare, icter, iritaţii cutanate sau manifestări pseudo-gripale, asociate cu pierderea în greutate, anorexie şi icter, în faza activă a hepatitei C (între 2-26 săptămâni de la infectare), sunt de regulă asociate cu alte afecţiuni. Persoanele care suferă de hepatita C cronică prezinta un risc mai ridicat de evoluţie către ciroză şi cancer hepatic.

Simptomatologia specifică hepatitei C cronice:

• hepatomegalie;
• splenomegalie;
• celule stelate;
• ginecomastie;
• edeme.

Transmitere Hepatita C se transmite atunci când sangele infectat cu virusul hepatic C intră în organismul unei persoane având un sistem imunitar slăbit. De asemenea, poate apărea ca urmare a contactelor sexuale neprotejate (fără prezervativ), şi mai rar, de la mama infectată către nou născut, în timpul naşterii.

Grupuri cu risc crescut de a contracta hepatita C:

• persoane care au suferit transfuzii de sânge sau transplant de organe;
• persoane afectate de hemofilie (peste 60% din cazuri);
• utilizatori de droguri injectabile;
• medici, stomatologi şi personal spitalicesc;
• copii născuţi din mame infectate cu virusul hepatic C;
• familii ale persoanelor infectate;
• persoane cu parteneri sexuali multipli;
• adepţi ai tatuajelor şi piercingurilor.

Tratament

Tratamentul afecţiunii hepatice C are ca prim obiectiv vindecarea, adica eradicarea completă a virusului (în primele 6 luni de la îmbolnăvire), şi implicit, cresterea calităţii vieţii. Obiectivul secundar este de a opri evoluţia către ciroză şi cancer hepatic, acolo unde vindecarea nu este posibila. Această evoluţie malignă (spre tumori, carcinom hepatocelular, limfoame şi/ sau metastaze) poate fi întârziată de la 10, 20 până la 30 de ani, prin respectarea schemei de tratament şi cu regim. Totuşi, o evoluţie nedorită poate fi accelerată prin: ingestia de alcool, interacţiuni medicamentoase, infecţii supraadăugate cu viruşi hepatici A, B, B+D, HIV, TBC.

Tratamentul are trei componente:

• regim corect, cu evitarea alcoolului şi cure cu vitamina E;
• vaccinarea împotriva virusului hepatic A şi a virusului hepatic B, precum şi, anual, împotriva gripei, deoarece suprainfecţia cu aceste virusuri poate cauza complicaţii fatale;
• medicaţie antivirală cu: interferon şi ribavirină (prescrisă numai împreună cu interferon); durata tratamentului este de 48 de săptămâni, dar depinde de evoluţia bolii şi, posibil, de efectele adverse, care apar, de la caz la caz.

Prevenire

Este bine de ştiut că nu exită vaccin împotriva virusului hepatic C. Deoarece virusul hepatic C este răspândit în special prin sânge, singura metodă de a preveni imbolnăvirea este aplicarea unor masuri corecte de igienă personală şi de sănătate, în general:

• evitarea drogurilor injectabile, a acelor sau a seringilor deja folosite;
• evitarea utilizării de către mai multe persoane a unor intrumente care ar putea avea sânge infectat cu virusul hepatic C pe ele: aparate de ras, periuţe de dinţi etc.;
• evitarea efectuării de acupunctură, tatuaje sau piercinguri în locuri neigienice, fără condiţii adecvate;
• evitarea sexului cu parteneri întâmplători şi utilizarea corectă a prezervativelor.