Text Size

anunturi importante

RECOMANDARI PENTRU CANICULA

PDFPrintE-mail

Thursday, 23 June 2016 12:29

RECOMANDARI  IN CAZ DE CANICULA

Pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi extreme va facem urmatoarele recomandari :

- evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;

- dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;

- ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;

- dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);

- purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;

- pe parcursul zilei faceţi duşuri calduţe, fără a vă şterge de apă;

- beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

-Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

- evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;

- consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă;

- o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;

- evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc).

- aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;

- păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.

Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe:

inchideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile;

țineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă.

deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă.

stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale.

inchideţi orice aparat electro-casnic de care nu aveţi nevoie.

Recomandari  pentru prevenirea aparitiei de imbolnaviri in randul copiilor

· Pentru sugari si copiii mici:

realizarea unui ambient cat mai normal, ferit de caldura, umiditate excesiva si curenti de aer.

sistemul de alimentatie avut pana in acel moment nu trebuie modificat prin  introducerea de alimente noi in aceasta perioada

se va realiza hidratarea corespunzatoare, iar pentru sugari mama va alapta ori de cate ori sugarul solicita

copilul va fi imbracat lejer, cu hainute din materiale textile vegetale comode

nu va fi scos din casa decat in afara perioadelor caniculare din zi, si obligatoriu cu caciulita pe cap

copiii vor primi apa plata sau apa cu proprietati organoleptice corespunzatoare, ceai foarte slab indulcit, fructele proaspete si foarte bine spalate

mamele care alapteaza trebuie sa se hidrateze corespunzator cu apa plata sau apa cu proprietati organoleptice corespunzatoare, ceai slab indulcit, sucuri naturale de fructe facute in casa fara adaus de conservanti. Se va evita in acelasi timp consumul de cafea sau alcool si vor avea grija sa mentina o  igiena riguroasa a sanului si evident igiena generala

la cel mai mic semn de suferinta al copilului sau mamei, acestia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutica

atentie deosebita se va acorda conditiilor de igiena atat pentru copil cat si pentru mama. Copilul va fi tinut cu hainute sau scutece curate si uscate si mama se va ingriji de igiena riguroasa a pielii acestuia. In acest sens copilul va fi imbaiat cel putin odata pe zi, si obligatoriu seara la culcare iar in restul timpului i se va face toaleta locala ori de cate ori este nevoie.

copiilor prescolari li se vor face dusuri cu apa la temperatura camerei.

· Pentru copiii aflati in tabere:

se vor asigura conditii corespunzatoare de cazare,

alimentele trebuie sa respecte riguros normele de igiena si sa fie proaspete.

se va avea grija de hidratarea corespunzatoare a copiilor

copiii vor fi supravegheati, iar locul de joaca va fi amplasat la umbra, in afara orelor de canicula avand capul protejat de palariute.

scaldatul, acolo unde e cazul, va fi facut sub absoluta supraveghere a insotitorului.

Recomandari pentru persoanele varstnice si cu afectiuni cronice:

creearea unui ambient care sa nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului

hidratare corespunzatoare cu apa plata sau apa cu proprietati organoleptice corespunzatoare, ceai slab indulcit, sucuri naturale de fructe facute in casa fara adaus de conservanti

alimentatia va  fi predominat din legume si fructe proaspete

se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care disupun de instalatii frigorifice functionale de pastrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor usor perisabile

este interzis consumul de alcool si cafea in timpul caniculei

se va evita circulatia in perioadele de varf ale caniculei, sau daca este absolut necesar se va folosi imbracaminte usoara din materiale vegetale precum si palariuta de protectie pe cap

persoanele care sufera de anumite afectiuni isi vor continua tratamentul conform indicatiilor  medicului. Este foarte util ca in aceste perioade, persoanele cu afectiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulatie, mentale sau cu hipertensiune sa consulte medicul curant in vederea adaptarii schemei terapeutice la conditiile existente

mentinerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a cate 3 – 4 dusuri pe zi.


ALIMENTE RECOMANDATE PE TIMP DE CANICULĂ

Alimentaţia este unul dintre principalii factori care influentează sănatatea organismului uman.

Atunci când se respectă principiile unei alimentaţii corecte, beneficiile pentru sănătate sunt enorme, dar la fel de valabil este şi efectul invers: o alimentaţie greşită are consecinţe nefaste asupra organismului.
Alimentaţia ajută organismul să treacă mai uşor peste schimbările de mediu.
Pe parcursul anului organismul nostru trece prin diverse schimbări şi are nevoi specifice, legate de adaptarea la condiţiile de mediu. Dacă iarna avem mai multă nevoie de energie, pentru a menţine temperatura corpului în condiţii de frig, vara corpul face eforturi să îşi scadă temperatura, în primul rând prin eliminare de apă, cu pierderea unor cantităţi importante de săruri minerale. Temperaturile de vară sunt din ce în ce mai ridicate datorită radicalizării climatului, poluării şi efectului de seră, iar alimentaţia trebuie să susţină şi să uşureze procesul de adaptare.

Ce alimente sunt indicate pe caniculă?

Este foarte important ca în meniul zilnic de vară sa fie prezente toate grupele de alimente: proteine, carbohidraţi şi lipide, dar atenţie la proporţii. Asiguraţi-vă cu cât mai multe vitamine, minerale şi multă apă, în special în perioada de caniculă. Este bine ca legumele şi fructele proaspete să constituie cea mai mare parte din meniul zilnic, deoarece sunt surse de vitamine, enzime, fibre şi antioxidanţi.

Aşadar, optati pentru:
•          fructe: pepeni verzi şi galbeni, pere, mere, caise, mango, smochine etc.;
•          legume: roşii, castraveţi, dovlecei, ardei, vinete, ciuperci, conopidă, fasole verde etc.;
•          cereale integrale, orez, pâine neagra cu seminţe;
•          produse lactate;
•          sucuri din fructe şi legume;
•          ceaiuri (ceai verde, negru, infuzii de plante).

Chiar şi cafeaua se poate consuma, cu condiţia să nu facem abuz. În ceea ce priveşte sucurile de fructe, acestea conţin mai mult zahăr decât fructul în sine şi, mai ales pentru persoanele care vor sa slăbească, se recomandă consumul simplu al fructului respectiv.

Produsele din lapte fermentat şi, în special, iaurtul nu trebuie să lipsească din dieta de vară. Pe lângă gustul plăcut, răcoritor, valoarea nutriţională şi beneficiile asigurate de culturile active ale iaurtului, aportul de săruri minerale, în principal de calciu, este binevenit în compensarea pierderilor prin transpiraţie. De asemenea, nu uitati să beti suficientă apă!

Potrivit specialiştilor, trebuie evitate:


•          zahărul şi dulciurile rafinate;
•          alimentele grase;
•          mezelurile;
•          pateurile;
•          carnea afumată;
•          produsele procesate;
•          aditivii, coloranţii;
•          băuturile energizante şi cele cu cofeină;
•          sucurile carbogazoase.

La fel de nerecomandată este şi berea. Contrar miturilor, aceasta nu te va hidratata, dimpotrivă, provoacă diureză şi atrage după sine senzaţia de sete.
Alimentaţia ideală este cea echilibrată! Practic, un om sănătos are voie sa mănânce orice, dar trebuie să fie foarte ponderat; altfel spus, totul cu măsură.

Atenţie la păstrarea alimentelor pe timpul verii !


Un aspect important de care trebuie să ţinem cont, mai ales vara, este factorul de risc la care suntem expuşi datorită perisabilităţii ridicate. Verificaţi ca alimentele cumpărate care necesită păstrare la rece să se afle în spaţii refrigerate şi aveţi grijă să le transportaţi rapid, păstrandu-le eventual în sacose termoizolante, până la frigiderul de acasă. Portbagajul maşinii poate fi foarte încins de soare, iar unele alimente se pot degrada rapid.

 

 

ATENTIE LA MUSCATURA DE CAPUSE !!

PDFPrintE-mail

Thursday, 02 June 2016 08:23

Muscatura de capusa: preventie, simptome, boli asociate, tratament

Fiind sezonul cald exista tentatia de a merge cu talpile goale prin iarba sau de a iesi in aer liber la munte, prin parcuri etc. Inainte de a profita de vremea frumoasa si de vacanta trebuie sa stiti sa va protejati de capusele care pandesc prin iarba si in zonele paduroase. De asemenea, ele pot fi transmise la om prin intermediul patrupedelor (caini, pisici) atunci cand le mangaiati sau iesiti la plimbare cu ele. Capusele isi ating perioada de varf in timpul primaverii si in lunile de vara.

Ce sunt capusele?

Capusele fac parte din clasa arahnidelor, inrudite cu paianjenii si sunt paraziti, hranindu-se pe seama organismului parazitat. Ele pot varia ca si dimensiuni, de la gamalia unui ac pana la dimensiunile unei radiere de la un creion. Cu cat se hranesc cu mai mult sange, cu atat devin mai mari. Culoarea variaza si ea; de la diferite nuante de maro pana la rosu-maroniu si negru.

Exista mai multe tipuri de capuse, dar in unele tari se intalneste un singur tip.

capuse1

capuse2

Capusele se pot adapta chiar si atunci cand temperaturile scad sub 0 grade celsius, in timp ce temperaturile mari pot accelera dezvoltarea acestora.

Capusele prefera zonele umede si calde ale corpului. Odata ajunsa pe corp, capusa tinde sa migreze spre zona axilara, inghinala sau la nivelul parului. Fiind situate intr-un loc propice, prin intermediul muscaturii isi introduc capul sub piele si incep sa se hraneasca pe seama organismului parazitat.

De regula, daca va confruntati cu o astfel de muscatura veti sti despre ce este vorba pentru ca veti gasi capusa atasata de piele. Daca totusi nu va dati seama, dupa cateva sau zile saptamani, timp in care capusa s-a hranit pe seama dumneavoastra aceasta se poate desprinde de una singura, dar in acest interval exista un risc mare sa transmita boli cu consecinte grave.

Cum arata o muscatura de capusa?

Muscaturile de capusa sunt de regula usor de indentificat pentru ca, asa cum am scris mai sus, acestea raman atasate de piele. Capusele nu ataca in grupuri! Totusi, unele sunt de dimensiuni mici si nu sunt atat de usor vizibile la nivelul pielii, comparativ cu cele mari.

Care sunt simptomele muscaturii de capusa?

Muscatura poate sa nu produca niciun simptom. Totusi, daca sunteti alergic, puteti sa experimentati: durere, umflatura in locul afectat, eruptie, senzatie de arsura sau chiar dificultate respiratorie.

muscatura-de-capusa

ATENTIE! Capusele sunt purtatoare ale unor boli care pot fi transmise prin muscatura si pot cauza o varietate de simptome ce debuteaza de obicei in primele saptamani de la incident.

Posibile simptome ale bolilor transmise de capuse sunt:

  • Spoturi(puncte) rosii sau prurit in jurul muscaturii
  • Rigiditate la nivelul gatului
  • Ameteala
  • Dureri de cap
  • Senzatie de slabiciune
  • Durere de muschi sau articulatii
  • Febra
  • Noduli limfatici inflamati

Adresati-va medicului imediat ce aveti astfel de simptome!

Cum se trateaza muscatura de capusa?

Cel mai important aspect este indepartarea capusei. Capusa nu trebuie smulsa, deoarece capul ramane prins in interiorul pielii si este mai dificil de scos ulterior. Exista o ustensila special conceputa pentru indepartarea capuselor ce se gaseste in spitale. Cu ajutorul acesteia medicul va scoate capusa fara sa o rupa, adica fara sa ramana parti din capusa atasate in continuare de pielea dumneavoastra.

Subliniez ca este foarte importanta prezentarea la medic intr-un timp cat mai scurt de la muscatura pentru indepartarea capusei!

Medicul poate prescrie in functie de tipul de capusa antibiotice daca este necesar, in scop profilactic, pentru a preveni aparitia simptomelor ulterioare.

indepartare-capusa

ATENTIE! Nu incercati sa indepartati singuri capusa pentru ca exista riscul ca aceasta sa se rupa (de regula se detaseaza corpul de cap; capul ramane atasat in piele) sau chiar sa patrunda si mai adanc. Nu folositi vaselina, fosfor, caldura sau alte metode experimentale ineficiente pentru a o indeparta!

Boli transmise de capusa

BABESIOZA – este o boala cauzata de un parazit ce infecteaza si distruge eritrocitele (celulele rosii ale sangelui). Se transmite prin intermediul capusei care se infecteaza la randul lor cu parazitul ce produce boala.

Ca si simptome, cel mai des se intalnesc cele tipice unei raceli (febra, dureri musculare, senzatie de oboseala continua). Nu exista vaccin impotriva acestei boli, dar se trateaza cu antibiotice.

BOALA LYME – se mai numeste si borelioza Lyme este cauzata de o bacterie si este si ea transmisa prin muscatura de capusa. Capusele de infecteaza hranindu-se cu insecte ce au sangele infectat de bacterie. Boala Lyme se intalneste cel mai des in Europa, in America de Nord si Asia.

Simptomele tipice includ febra, dureri de cap, oboseala si o eruptie caracteristica la nivelul pielii. Acasta eruptie apare la aproximativ 60-80% dintre persoanele infectate, pornind de la nivelul muscaturii. Eruptia apare in decurs de 3-30 de zile de la muscatura. O particularitate a eruptiei este aceea ca se raspandeste in decurs de cateva zile.

boala-lyme

Nu exista vaccin nici pentru aceasta boala, dar se poate trata ca si babesioza cu ajutorul antibioticelor, tratamentul fiind administrat pe parcursul a catorva saptamani.

Netratata, aceasta se raspandeste la nivelul inimii si a sistemului nervos central. Cea mai buna metoda de prevenire a bolii Lyme este aceea de a indeparta cat mai repede cu putinta capusa!

ENCEFALITA TRANSMISA DE CAPUSA – este o infectie virala, transmisa prin capusa. Boala se manifesta la nivelul sistemului nervos central si se intalneste in multe zone din Europa, dar si din Asia.

Boala are doua faze.

  1. Se asociaza cu simptome precum febra, dureri de cap, ameteli, dureri ale articulatiilor.
  2. Apar simptome neurologice ce implica meningita (inflamarea foitelor ce invelesc si protejeaza creierul si maduva spinarii) sau encefalita (inflamatia creierului).

De exemplu, in Romania aceasta boala in perioada 2008-2010 se intalnea cu precadere in judetele Maramures, Cluj, Bistrita-Nasaud, Oradea, Salaj, mai ales la fetite cu varste cuprinse intre 10 si 19 ani.

FEBRA HEMORAGICA DE CRIMEEA-CONGO – este tot o boala virala, transmisa prin intermediul capusei. Se intalneste cu precadere in Europa de Est si in Sud-Vestul Europei.

Se caracterizeaza prin temperatura ridicata, ameteala, sensibilitate anormala la lumina, durere abdominala si stare de greata. Boala a fost indentificata in Bulgaria, Armenia, Albania, Kazakhstan, Rusia, Serbia, Ucraina. In 2008 a fost identificata si in Grecia.

FEBRA CE RECIDIVEAZA – este transmisa prin intermediul capuselor de dimensiuni mici. Riscul de aparitie este crescut mai ales in peninsula Iberica.

Ca si simptome, boala se caracterizeaza prin episoade de febra recurente, adesea insotite de dureri de cap, dureri musculare si articulare.

Metode de protectie impotriva muscaturilor de capusa

  • Folositi spray-uri protectoare, ce se aplica pe piele, impotriva insectelorce. Se gasesc cu usurinta in farmacii.
  • Cand iesiti la picnic sau mergeti la munte, incercati sa va acoperiti pe cat posibil. Incercati sa bagati pantalonii in sosete pentru a impiedica patrunderea capuselor pe sub haine. Purtati incaltaminte adecvata!
  • Evitati sa mergeti prin iarba inalta sau tufisuri.

NU UITATI!
Prezentarea la medic trebuie sa se faca in cel mai scurt timp posibil de la muscatura si nu incercati sa indepartati singuri capusa. Prezentarea la medic in timp util, va poate scuti de diverse complicatii precum bolile pe care le transmit aceste vietati.

 

Page 4 of 21

cautare