Text Size

promovarea sanatatii

HEPATITELE

PDFPrintE-mail

HEPATITELE

HEPATITA VIRALA A

Definitie

Hepatita virala A este o boala infecto-contagioasa acuta, produsa de virusul hepatitic A . Se mai numeste si hepatita epidemica, deoarece apare in focare epidemice sau epidemii, mai ales la copii.

Modalitati de transmitere

Sursa de infectie o reprezinta bolnavii si infectatii inaparent (mai frecvent copii). Transmiterea este digestiva ( fecal – orala ) , prin contaminare directa cu bolnavul (mai frecventa in colectivitati) si prin contaminarea indirecta (alimente, apa contaminate) - mai frecventa in epidemii.

Perioada de contagioziate este de 2 saptamani inainte si 1 saptamana dupa debutul bolii. Virusul este prezent la bolnavi in fecale, incepand din ultima parte a perioadei de incubatie si in primele doua saptamani ale bolii.

Practic, omul se infecteaza frecvent in copilarie cu acest virus, dar si ulterior de-a lungul anilor, astfel incat 80-85% dintre persoanele cu varsta de peste 30 de ani au deja dezvoltati anticorpi fata de acest virus (imunitate specifica).

Simptome si manifestari

Incubatia dureaza 15-50 de zile, fiind in medie 28 de zile. Probabilitatea de boala simptomatica este strict legata de varsta: copiii mici fac forme asimptomatice de boala in majoritatea cazurilor; la adolescenti formele acute sunt mai frecvente.

Hepatita acuta A evolueaza in trei stadii: pre-icteric, icteric, convalescenta.

Debutul poate fi pseudo-gripal, gastro-enteric, cu febra, anorexie, astenie, apatie, disconfort digestiv (greata, varsaturi, pierderea apetitului).

In stadiul urmator apare icterul, adica coloratia galbena a sclerelor (albul ochilor) si tegumentelor, urini hipercrome (inchise la culoare) si scaune decolorate. Durata icterului este de 2-4 saptamani.

Convalescenta este marcata de o lunga perioada de astenie (oboseala)

Hepatita virala A evolueaza in marea majoritatea a cazurilor cu vindecare completa. Nu se cronicizeaza. Complicatiile hepatice sau extra-hepatice apar mai ales la adulti.

Tratament si modalitati de prevenire

Nu exista un tratament specific, ci bazat pe administrarea de vitamine si protectoare hepatice.

Igiena individuala riguroasa poate reduce riscul de contaminare, dar nu asigura o protectie eficienta si sigura. Evolutia hepatitei cu virus A este aproape totdeauna favorabila, cu o vindecare completa, fara sechele. Nu se cunosc hepatite cronice si nici purtatori cronici de virus A, dupa acest tip de hepatita. Perioada de convalescenta este de 30-60 zile, perioada in care se face un control periodic, clinic si de laborator si se consolideaza vindecarea.

Administrarea de imunoglobuline este o metoda rapida , scumpa si limitata in timp (asigura 3-6 luni de protectie).

Vaccinarea este singura metoda cu adevarat sigura, rapida si eficace, asigurand protectia pe termen lung impotriva hepatitei A.

Hepatita virala B

Sursa de infectie: bolnavul cu infectie acuta, persoanele infectate cronic, purtatorii cronici, hepatite cronice, ciroze.
Calea de transmitere: cea mai importanta este calea parenterala (percutanta):
-transfuzii de sange si derivate, contaminate cu virus B;
-manopere medicale efectuate cu instrumentar nesterilizat contaminat cu sange, injectii, punctii, acupunctura, interventii chirurgicale, tratamente stomatologice, hemodializa;
-manevre nemedicale efectuate cu instrumentar contaminat: barbierit, manichiura, pedichiura, perforarea lobului urechii, tatuare;
-alte cai: contact intrafamilial, prin coabitare prelungita, sarut, raporturi sexuale;
-calea materno-neonatala ( cel mai frecvent in timpul nasterii) dar posibil si post partum sau intrauterin.
Riscul profesional: este de 10 ori mai mare la personalul medico-sanitar, (chirurgi, anestezisti, personal in sectia de hemodializa, obstreticieni, stomatologi, personalul din spitalul de boli infectioase), decat la populatia generala.

Receptivitatea la boala este generala.

Incubatia: 6 saptamani - 6 luni.

Tabloul clinic asemanator cu cel din hepatita A.
Evolutia: este dificila, mai prelungita comparativ cu hepatita A, uneori cu posibilitati de cronicizare.

Profilaxie:
-utilizarea seringilor de unica folosinta;
-evitarea manoperelor efectuate cu instrumentar nesteril: barbierit, manichiura, pedichiura, tatuaj, perforarea lobului urechii;
-comportament sexual adecvat.

Hepatita virala C

Hepatita C este o afecţiune a ficatului cauzată de un virus de tip ARN, care este transmis în principal prin sângele primit în timpul transuziilor, prin utilizarea drogurilor injectabile şi, posibil,  prin contact sexual neprotejat. Până în prezent, s-au identificat 6 tipuri de genotipuri ale virusului hepatic C, cel mai frecvent fiind genotipul 1 (1a,1b,1c), care este şi cel mai rezistent la terapie (în afară de alte 10 genotipuri, de la 2 la 11).
Virusul hepatic C poate cauza, atât o formă acută, cât şi o formă cronică a hepatitei, fiind cea mai frecventă formă de hepatită după hepatitele A şi B. Spre deosebire de virusul hepatic B, virusul C produce afecţiune cronica intr-un procent mult mai mare: 80% dintre adulţii infectaţi cu virusul hepatic C vor produce o afecţiune cronică (comparativ cu doar 5-10% dintre cei infectaţi cu virusul B). Forma acută a hepatitei C durează primele 6 luni de la infectarea cu VHC. Persistenţa VHC pe o perioadă mai lungă de 6 luni, induce o afecţiune hepatică cronică. Deoarece mai puţin de o treime dintre pacienţii infectaţi cu HCV acuză simptome nespecifice, precum inapetenţă, oboseală, dureri abdominale, icter sau simptome pseudo-gripale, în rare cazuri, ele conduc la o diagnosticare corectă cu hepatita C. Atât faza acută, cât şi faza cronică sunt asimptomatice, boala fiind, de cele mai multe ori, descoperită accidental.
Statisticile relevă faptul că peste 80% dintre persoanele infectate cu virusul hepatic C vor dezvolta o hepatită cronică. Dintre acestea, dacă afectiunea ramâne netratată, aproximativ o treime vor dezvolta ciroza hepatică în mai puţin de 20 de ani de la infectare, o alta treime vor progresa către ciroza în aproximativ 30 de ani de la infectarea cu virusul hepatic C, iar o ultimă treime poate progresa spre ciroză, care poate evolua destul de lent, incât să fie puţin probabil ca aceştia să mai dezvolte această afecţiune în timpul vieţii.

Simptomatologie

Desi virusul hepatic C a rămas neidentificat pană în 1988, existenţa lui a fost remarcată încă din 1974, când un grup de cercetători a demonstrat că cele mai frecvente hepatite apăreau după transfuzii, fiind cauzate de un "non A non B" virus hepatic (NANBH). După eforturi susţinute, virusul a putut fi identificat abia peste un deceniu, în 1989 apărând primul articol despre virusul hepatic C.

Simptomatologie la infectare (sub 6 luni):

Virusul hepatic C are o perioadă de incubaţie cuprinsă între 14 si 180 de zile (45 de zile în medie). Majoritatea persoanelor infectate cu virusul hepatic C nu manifestă niciun fel de simptome, iar puţinii care mai prezintă simptome, sunt rareori diagnosticaţi cu hepatita C. Acest fapt se întâmplă din cauză că simptomele care apar, adică anorexie, oboseală, dureri abdominale sau musculare, icter, iritaţii cutanate sau manifestări pseudo-gripale, asociate cu pierderea în greutate, anorexie şi icter, în faza activă a hepatitei C (între 2-26 săptămâni de la infectare), sunt de regulă asociate cu alte afecţiuni. Persoanele care suferă de hepatita C cronică prezinta un risc mai ridicat de evoluţie către ciroză şi cancer hepatic.

Simptomatologia specifică hepatitei C cronice:

  • hepatomegalie;
  • splenomegalie;
  • celule stelate;
  • ginecomastie;
  • edeme.

Transmitere Hepatita C se transmite atunci când sangele infectat cu virusul hepatic C intră în organismul unei persoane având un sistem imunitar slăbit. De asemenea, poate apărea ca urmare a contactelor sexuale neprotejate (fără prezervativ), şi mai rar, de la mama infectată către nou născut, în timpul naşterii.

Grupuri cu risc crescut de a contracta hepatita C:

  • persoane care au suferit transfuzii de sânge sau transplant de organe;
  • persoane afectate de hemofilie (peste 60% din cazuri);
  • utilizatori de droguri injectabile;
  • medici, stomatologi şi personal spitalicesc;
  • copii născuţi din mame infectate cu virusul hepatic C;
  • familii ale persoanelor infectate;
  • persoane cu parteneri sexuali multipli;
  • adepţi ai tatuajelor şi piercingurilor.

Tratament

Tratamentul afecţiunii hepatice C are ca prim obiectiv vindecarea, adica eradicarea completă a virusului (în primele 6 luni de la îmbolnăvire), şi implicit, cresterea calităţii vieţii. Obiectivul secundar este de a opri evoluţia către ciroză şi cancer hepatic, acolo unde vindecarea nu este posibila. Această evoluţie malignă (spre tumori, carcinom hepatocelular, limfoame şi/ sau metastaze) poate fi întârziată de la 10, 20 până la 30 de ani, prin respectarea schemei de tratament şi cu regim. Totuşi, o evoluţie nedorită poate fi accelerată prin: ingestia de alcool, interacţiuni medicamentoase, infecţii supraadăugate cu viruşi hepatici A, B, B+D, HIV, TBC.

Tratamentul are trei componente:

  • regim corect, cu evitarea alcoolului şi cure cu vitamina E;
  • vaccinarea împotriva virusului hepatic A şi a virusului hepatic B, precum şi, anual, împotriva gripei, deoarece suprainfecţia cu aceste virusuri poate cauza complicaţii fatale;
  • medicaţie antivirală cu: interferon şi ribavirină (prescrisă numai împreună cu interferon); durata tratamentului este de 48 de săptămâni, dar depinde de evoluţia bolii şi, posibil, de efectele adverse, care apar, de la caz la caz.

Prevenire

Este bine de ştiut că nu exită vaccin împotriva virusului hepatic C. Deoarece virusul hepatic C este răspândit în special prin sânge, singura metodă de a preveni imbolnăvirea este aplicarea unor masuri corecte de igienă personală şi de sănătate, în general:

  • evitarea drogurilor injectabile, a acelor sau a seringilor deja folosite;
  • evitarea utilizării de către mai multe persoane a unor intrumente care ar putea avea sânge infectat cu virusul hepatic C pe ele: aparate de ras, periuţe de dinţi etc.;
  • evitarea efectuării de acupunctură, tatuaje sau piercinguri în locuri neigienice, fără condiţii adecvate;
  • evitarea sexului cu parteneri întâmplători şi utilizarea corectă a prezervativelor.

 

 

CONTRACEPTIA

PDFPrintE-mail

METODE DE CONTRACEPŢIE

Contracepţia reprezintă o temă de mare interes pentru cuplurile active sexual care nu au încă în plan aducerea pe lume a unui copil.
Deşi există o multitudine de informaţii în mediul virtual privind metodele de contracepţie, anual se înregistrează circa 1 milion de cazuri de femei care rămân însărcinate, dintre care aproximativ 700.000 avortează iar  35.000 sunt minore.

Însă trebuie ţinut minte că metodele de contracepţie de mai jos nu protejează şi împotriva bolilor cu transmitere sexuală, afecţiuni care pot fi evitate doar prin folosirea prezervativului.

Metoda calendarului

Metoda calendarului este o metodă care ţine cont de faptul că ovulaţia se produce aproximativ la mijlocul perioadei ciclului menstrual, deci aproximativ în a 14-a zi a unui ciclu regulat de 28 de zile. Din acest motiv, activitatea sexuală cu o săptămână înainte şi după momentul presupus al ovulaţiei se realizează utilizând o metodă de contracepţie temporară sau prin abstinenţă.

Metoda este însă riscantă, întrucât ciclurile pot avea variaţii de la o lună la alta şi pot apărea ovulaţii neprevăzute. Metoda poate fi totuşi îmbunătăţită utilizând măsurarea zilnică dimineaţa, a temperaturii intravaginale:  dimineaţa în care se înregistrează o creştere bruscă a temperaturii coincide cu momentul ovulaţiei.

Principalul avantaj al metodei este acela că este o metodă complet naturală, care nu afectează organismul prin dezechilibre hormonale.

Pilula combinată

Pilula combinată este o tabletă care conţine cantităţi mici de hormoni sexuali, asemănători celor produşi de organismul femeiii (estrogen şi progesteron). Aceşti hormoni blochează eliberarea lunară a ovulului şi, prin îngroşarea secreţiei colului uterin, blochează pătrunderea spermatozoizilor în uter.

Aceasta se prezintă sub formă de folii cu 21 sau 28 de tablete, care trebuie luată în fiecare zi şi, de preferat, la aceeaşi oră.

Are multiple avantaje: este  extrem de eficientă (99%), în scurt timp de la oprirea administrării capacitatea de a avea o sarcină revine, nu influenţează desfăşurarea actului sexual, se poate folosi pentru amânarea menstruaţiei, protejează împotriva unor boli, cum ar fi cancerul de ovare sau de uter, tumorile necanceroase de sân şi chisturile ovariene.

Dezavantajele acestei metode sunt legate de faptul că pilula trebuie luată în fiecare zi (uitarea duce la dispariţia protecţiei), nu protejează împotriva BTS (boli cu transmitere sexuală) şi poate avea unele reacţii adverse.

Astfel, pilula trebuie evitată de femeile cu sângerări genitale fără o cauză exactă, de femeile care au suferit de tromboflebită, infarct, diferite forme de cancer, accidente vasculare cerebrale, de femeile care alăptează, precum şi de fumătoarele de peste 35 de ani. De asemenea, pilula combinată necesită prudenţă în administrare la femeile cu boli hepatice, cu hipertensiune arterială, diabet sau epilepsie.
Printre reacţiile adverse care pot fi întâlnite se numără: sângerările între menstruaţii, greţuri, sâni dureroşi şi creşteri în greutate.

Pilula monohormonală

Pilula monohormonală conţine doar un singur hormon – progesteron – care, prin îngroşarea secreţiilor colului uterin, împiedică pătrunderea spermatozoizilor în uter.

Are acelaşi mod de administrare şi aceleaşi avantaje şi dezavantaje ca şi pilula combinată, eficienţă de 96-98%, dar, în plus, poate fi folosită şi de femeile care alăptează şi de fumătoare.

În plus faţă de pilula combinată, pilula bazată pe un singur hormon poate creşte riscul tulburărilor de menstruaţie şi al sarcinilor extrauterine.

Dispozitivul intrauterin (steriletul)

Steriletul este un dispozitiv din plastic prevăzut cu nişte fire sau inele de metal, care se introduce în uter în scopul prevenirii fixării ovulului fecundat în uter. Există şi sterilete moderne, care conţin hormoni sau cupru şi care pot rămîne în uter chiar până la 5-10 ani.
Dispozitivul este introdus în uter de către medic, în timpul menstruaţiei, femeia fiind ulterior instruită de către ginecolog despre modul în care se controlează poziţia corectă a steriletului.

Principalele avantaje ale acestei metode: eficienţă crescută (97-99%), nu intervine în desfăşurarea actului sexual, nu necesită o îngrijire specifică şi, la retragerea lui, femeia poate redeveni fertilă.
La fel ca şi celelalalte metode de contracepţie descries , nici steriletul nu protejează împotriva BTS, uneori poate determina sângerări mai abundente în timpul menstruaţiei sau sângerări între mesntruaţii, iar la început poate produce mici dureri abdominale.

Nu este recomandată utilizarea steriletului la femeile care nu au născut niciodată, la cele care au avut o sarcină extrauterină şi la cele care prezintă frecvent sângerări vaginale între menstre.

Diafragma

Diafragma este o membrană de cauciuc care, acţionând ca o barieră, împiedică pătrunderea spermatozoizilor în uter. Se utilizează împreună cu un spermicid (substanţă chimică ce distruge spermatozoizii), cu care se acoperă ambele feţe ale diafragmei înainte de introducerea acesteia în vagin.

Diafragma se menţine cel puţin 6 ore după ultimul contact sexual, pentru a permite spermicidului să acţioneze, iar dacă actul sexual are loc la mai mult de 3 ore după introducerea acesteia, este nevoie de adăugarea unei noi cantităţi de spermicid.
Spermicidele se găsesc sub formă de creme, unguente, geluri, spume, ovule, pelicule, şi au o eficienţă de 70-75%, dar împreună cu diafragma eficienţa metodei creşte la 90-95%.
Spermicidele sub formă de ovule se introduc cu mâna, iar cremele, spumele sau gelurile, cu ajutorul unui aplicator, un fel de seringă de plastic.

Diafragma nu prezintă efecte secundare, asigură protecţie imediată, complet reversibilă şi nu întrerupe actul sexual. Pe de altă parte însă, metoda necesită instruire prealabilă asupra modului de folosire, nu este permanentă şi poate produce reacţii alergice la persoanele predispuse la alergii la cauciuc.

Nu se recomandă utilizarea diafragmei la femeile cu infecţii urinare repetate şi la cele la care dimensiunile vaginului nu permite adaptarea diafragmei. Unoeri poate produce o stare de disconfort local.

Contraceptivele injectabile

Contraceptivele injectabile sunt soluţii injectabile care conţin progesteron şi care, prin împiedicarea eliberării lunare a ovulului, realizează o contracepţie hormonală prelungită.

Prima injecţie se administrează în primele zile ale menstruaţiei, iar următoarele, la interval de 8-12 săptămâni.
Metoda are mai multe avantaje: are eficienţă de 99%, efectul contraceptiv este complet reversibil, poate fi folosită de femeile care alăptează sau de cele care nu pot lua pilula combinată.

Dezavantajele metodei sunt date de faptul că pot produce tulburări de menstruaţie, necesită o perioadă mai lungă de timp de la oprirea administrării pânâ la reluarea fertilităţii, metoda nefiind recomandată la femeile cu sângerări genitale de cauze necunoscute, lac ele cu probleme cardiovasculare, cu tumori canceroase sau cu epilepsie.

Ligatura trompelor

Ligatura trompelor este o metodă chirurgicală prin care trompele uterine se secţionează şi se leagă prin operaţie (se poate face şi pe cale endoscopică, prin 3 mici incizii de 1 cm fiecare).

Astfel, ovulul eliberat nu va mai ajunge, prin trompă, în uter.
Este o metodă de sterilizare definitivă, ireversibilă, aplicabilă femeilor care au avut copii şi care au decis că nu mai doresc o altă sarcină. Este sigură, fără nici o reacţie adversă, şi este din ce în ce mai mult dorită de femeile de vârstă adultă, care deja au familia completă.

Nici o metodă contraceptivă nu asigură protecţie 100% !!!

Trebuie reţinut faptul că, în afara metodelor chirurgicale de legare a canalelor spermatice, respectiv a trompelor, restul metodelor, deşi unele mai sigure decât altele, nu asigură o protecţie de 100%.

Contracepţia de urgenţă

Este o metodă de contracepţie, care se poate folosi după ce contactul sexual a avut loc.
Contracepţia de urgenţă are ca scop prevenirea unei sarcini nedorite după un contact sexual neprotejat, accidental, fiind eficientă înainte de implantarea oului.
Nu întrerupe evoluţia unei sarcini deja apărute.
Riscul mediu de apariţie a unei sarcini după un contact sexual neprotejat este de 8%; după folosirea contracepţiei de urgenţă acest risc scăde la 2%

În cabinetele de planning familial, sunt disponibile 3 metode:

1. Contraceptia hormonală postcoitală (eficientă în primele 72 ore de la contact)
2. Inserţia de sterilet (eficientă în primele 5 zile)

Contraceptia de urgenţă este folosită în următoarele cazuri:
-viol, incest
-abuz sexual pe handicap mental
-persoane vaccinate recent cu viruşi vii sau cu unele boli contagioase (ex:rubeolă)
-eşec de metodă (rupere prezervativ, omisiune COC, expulzare sterilet, deplasare diafragma, vărsarea pilulelor la mai puţin de 1 oră după administrare)
-contact sexual neprotejat
-utilizarea incorectă a metodei de contracepţie; de exemplu: a rămas fără pilule sau a uitat să le ia, a întârziat administrarea unei noi doze de contraceptiv injectabil, a făcut spălătură vaginală la mai puţin de 6 ore după folosirea unui spermicid etc.

Contraceptia hormonală postcoitala (de ex: Postinor) acţionează prin următoarele mecanisme:
1.acţiune asupra axului hipotalamo-hipofizo-ovarian
2.inhibarea eventuală a ovulaţiei, funcţie de momentul administrării
3.modificarea motilitatii trompei

Metode de contracepţie hormonală de urgenţă

1. Contraceptive orale combinate. Se administrează în primele 72 de ore de la contactul sexual neprotejat. Se iau:

- prima doză: 4 tablete de Rigevidon, sau Microgynon sau Lo-femenal, sau 4 pilule albe din folia de Tri-Regol (din ultimele 10 pilule);

- a două doză: alte 4 tablete din tipul celor folosite pentru primă doză, la 12 ore interval.
2. Contraceptive orale cu progestativ: ( Postinor II). Se administrează în primele 72 ore de la contactul neprotejat (administrarea în primele 48 ore creşte eficienţa). Se iau: o tabletă conţinând 0,75 mg levonorgestrel (LNG) şi încă o tabletă la 12 ore.

Efectele secundare ale contracepţiei de urgenţă sunt :
-greţuri, se recomandă femeii să mănânce după ce aluat pilulele
-vărsături; dacă apăr la mai puţin de 2 ore după luarea pilulelor, este nevoie de repetarea administrării;
-dureri de sâni
-sângerări neregulate, uşoare la câteva zile după luarea pilulelor; nu sunt periculoase;
-modificări cantitative ale sângerării menstruale
-menstruaţia poate să apară mai devreme sau mai târziu faţă de data aşteptată; acest lucru nu reprezintă un pericol, dar dacă trec mai mult de 4 săptămâni de la folosirea metodei şi nu apare menstruaţia sau această este modificată (flux foarte redus, dureri neobişnuite) este posibilă o sarcină.

Contracepţia de urgenţă hormonală se aplică doar de 2 ori pe an (prezenţa urgenţelor cu o frecvenţă mai mare indică folosirea unei metode contraceptive inadecvate).

Abuzul în aplicarea frecventă a metodei produce serioase metroragii (hemoragii uterine) foarte greu de stăpânit şi, uneori, perturba funcţiile hepatice
După utilizarea Postinor, până la următoarea menstruaţie normală se recomandă abstinenţa sau folosirea prezervativului la fiecare contact sexual.
Odată cu apariţia unei menstruaţii normale este indicată trecerea la o metodă contraceptivă eficientă, cu utilizare regulată.

 

SĂPTĂMÂNA MONDIALĂ A ALIMENTAŢIEI LA SÂN 1-7 august 2015

PDFPrintE-mail

analiza de situatie >>> click aici

informare >>> click aici

brosura >>> aici

flayer >>> aici

   

consumul de alcool

PDFPrintE-mail

analiza de situatie  >>> click aici

informare >>> click aici

pliant  >>> aici

poster >>> aici

 

consumul de droguri

PDFPrintE-mail

analiza de situatie  >>> click aici

informare  >>> click aici

pliant >>> aici

pliant >>> aici

slogan >>> aici

   

Page 31 of 50

cautare